COD CIVIL SI COD PENAL
Obiective
  • Înțelegerea principiilor fundamentale care guvernează reglementările din dreptul civil și dreptul penal, precum și a rolului acestora în ordinea juridică.
  • Dezvoltarea capacității de interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor din Codul civil și Codul penal, în situații concrete.
  • Identificarea diferențelor esențiale dintre răspunderea civilă și răspunderea penală, precum și a implicațiilor juridice aferente. 
  • Formarea competențelor de analiză juridică și argumentare, în raport cu instituțiile fundamentale reglementate de cele două coduri.
  • Actualizarea cunoștințelor privind modificările legislative și impactul acestora asupra practicii juridice.
  • Consolidarea unei perspective integrate asupra aplicării normelor civile și penale, în vederea prevenirii riscurilor juridice.
Descriere
Despre legea civila, aplicarea legii civile,
Interpretarea și efectele legii civile,
Publicitatea drepturilor, a actelor si a faptelor juridice,
Capacitatea civila a persoanei fizice
Respectul datorat fiintei umane si drepturilor ei inerente
Drepturile la viata, la sanatate si la integritate ale persoanei fizice,
Respectul vietii private si al demnitatii persoanei umane,
Identificarea persoanei fizice,
Domiciliul si resedinta,
Actele de stare civila,
Persoana juridica,
Capacitatea civila a persoanei juridice,
Apararea drepturilor nepatrimoniale,
Legea penală, aplicarea legii penale în timp și spațiu
Infracțiunea
Cauze justificative, cauze de neimputabilitate
Autorul și participanții
Pedepsele, calculul duratei pedepselor
Individualizarea pedepselor
Liberarea condiționată
Raspunderea penală a persoanei juridice
DETALII
Durată
4 zile / 24 h
Locație
on-line
Nivel
Basic
Lector
Specialiști în domeniu
Număr cursanți
10 - 20
Preț
lei
Scroll to Top